Studii în România

Descoperiţi ţara noastră studiind aici! Fie că alegeţi un studiu pe termen lung sau doar temporar, prin intermediul unei burse sau a unor stagii de schimb – a te integra într-un nou sistem de învăţământ este o experienţă de viaţă esenţială şi extinde viziunea academică.

România are un sistem de învăţământ performant şi modern, cu o tradiţie consolidată în domenii ale învăţământului superior, precum matematica, tehnologia informaţiei, medicină şi drept.

Cetăţenii străini pot studia la noi în ţară pe cont propriu sau prin intermediul unei burse. Mai jos, găsiţi toate informaţiile: actele şi documentele necesare şi condiţiile care trebuie îndeplinite.

I. Pe cont propriu

Cetăţeni din state membre UE:

Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene au acces la toate formele şi nivelurile de învăţământ, în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare.

Candidaţii provenind din aceste state depun dosarele direct la universităţile pentru care optează, însoţite de atestatul de recunoaştere a studiilor emis de către Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul MECTS (http://www.cnred.edu.ro/).

În cazul în care accesul la universitatea vizată se realizează prin concurs de admitere, perioada sesiunilor de admitere, formele şi probele de concurs se stabilesc prin metodologiile proprii de admitere ale fiecărei universităţi, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Pentru studiile universitare organizate într-o limbă de circulaţie internaţională, admiterea va conţine obligatoriu o probă de competenţă lingvistică.

Candidaţii admişi pe un loc de studii cu taxă pot ocupa ulterior locuri de studii fără taxă, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, potrivit criteriilor de performanţă, în baza autonomiei universitare.

Cetăţeni non-UE    

Cuantumul minim al taxelor de şcolarizare şi condiţiile de plată a studiilor pe cont propriu valutar pentru cetăţenii străini din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum şi din cele care nu fac parte din Spaţiul Economic European şi din Confederaţia Elveţiană, sunt stipulate în Ordonanţa Guvernului nr. 22/29 august 2009 (vezi Anexa 1).

Taxele de şcolarizare se achită cu anticipaţie pentru o perioadă de 9 luni, indiferent de data prezentării efective la studii.

Cetăţenii din statele non-UE se pot înscrie la studii în România fără examen de admitere, trimiţând dosarul de candidatură direct universităţii pentru care optează, potrivit calendarului stabilit de către fiecare universitate.

Dosarul de candidatură va conţine următoarele documente:

  • Cererea de eliberare a Scrisorii de acceptare la studii, completată la toate rubricile, în două exemplare (vezi Anexa 2);
  • Diplomă de bacalaureat sau echivalentul acesteia, în copie şi traducere legalizată, pentru înscrierea la studii de licenţă;
  • Diplomă de studii universitare, în copie şi traducere legalizată, pentru înscrierea la studii universitare de masterat sau doctorat;
  • Foaie matricolă aferentă studiilor efectuate, în copie şi traducere legalizată, pentru înscrierea la studii universitare de masterat sau doctorat;
  • Programa analitică, în cazul candidaţilor care solicită echivalarea de studii parţiale;
  • Certificatul de naştere, copie şi traducere legalizată;
  • Paşaport, în copie legalizată;
  • Certificatul medical care să ateste faptul că persoana ce urmează a se înscrie la studii nu are boli contagioase ori alte afecţiuni incompatibile cu studiile solicitate; 
  • Dacă nu sunt redactate în limbile engleză sau franceză, documentele vor fi însoţite de traduceri într-o limbă de circulaţie internaţională şi autentificate de către Ambasada României din statul de origine sau de către un notar public.

După ce universitatea îşi dă acordul pentru înscriere, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va elibera o scrisoare de acceptare la studii pentru fiecare candidat admis, document care va fi expediat destinatarului la adresa de corespondenţă menţionată de acesta în formularul de înscriere.

Scrisoarea de acceptare la studii şi documentele specifice solicitării unei vize vor fi prezentate la secţia consulară a misiunii diplomatice a României acreditată în statul de origine, în scopul obţinerii vizei de lungă şedere pentru studii.

II. Cu bursă:

1. Bursă oferită în baza unor programe bilaterale în vigoare sau a ofertelor unilaterale din partea României (informaţii: www.edu.ro),

2. Bursă oferită de statul român prin MAE, în baza H.G. 288/1993, la universităţile de stat acreditate, exclusiv, în limba română, cu un an pregătitor suplimentar pentru învăţarea limbii române dacă este necesar (informaţii: www.mae.ro).

3. Pentru cetăţenii străini de origine română, statul român oferă burse de studiu prin Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (informaţii: www.edu.ro).